Barba nu te face mai sfânt deloc…
Recent, m-am pricopsit cu o barbă… nu e foarte mare, sau deasă, sau nu știu cum… Ideea e că unii s-au legat de ea. Cum că nu e estetică, cum că mă mândresc sau sunt complexat, etc. Dacă ar fi să încadrez toate contraopiniile într-o propoziție miloasă chiar, ar fi: „Barba nu te face mai sfânt deloc…” Și așa e, nu am nici o putere de a contracara acest lucru. Faptul că nu folosești Gillette sau Bic-uri nu îți face aureolă deasupra capului. Faptul că te lași așa cum te-o lăsat Dumnezeu, sau nu, nu te sfințește. De fapt, până la urmă e o oarecare profanare a termenului, să vorbim de sfințenie în acest context. Sfințenia are legătură cu altele.
De fapt, până la urmă cred că e vorba doar de urmarea înaintașilor. Știți că Scriptura interzice ca să îți razi colțurile bărbii (Lev 19:27). Acum dacă mai e valabilă Scriptura, hotărâți voi. Ideea e că și eu sunt la fel de nemernic în împlinirea întregii Scripturi. Oricum, recent am aflat că evreii ultra-conservatori (adică aceia care chiar împlinesc Scriptura), organizează concursuri pentru băieții lor, iar tema este care are cei mai lungi sau cei mai cârlionțați perciuni. În plus, în toate cazurile de picturi sau basoreliefuri ce reprezintă evrei (semiți) în comparație cu egiptenii, metoda infailibilă de a afla care sunt unii și care ceilalți este barba semitică (barbă în care mustața și partea din jurul gurii e rasă): evreii o aveau tot timpul, iar egiptenii erau rași. În Psalmi, când se vorbește profetic despre Hristos, se vorbește și despre faptul că barba i-a fost smulsă, deci o avea. Părinții Bisericii, și nu cred că există nici măcar o singură excepție, au avut bărbi. Și tot așa…
Ideea e că înaintașii au avut bărbi, iar cei mai mulți au fost oameni sfinți. Iar ceea ce fac eu e doar să-i urmez. Iar replica mea e simplă: Barba nu te face mai sfânt deloc… dar mulți sfinți au barbă!
28 aprilie 2011, București
