Cum să cunosc voia lui Dumnezeu?!

Alegeri fiabile; cum să cunosc voia lui Dumnezeu

Îndrumător: Lector univ. dr. Nelu Brie

Student: Ionuț Epure (cand. B.Th.)

București, 2010

În cadrul omenirii tot timpul a fost vorba despre alegerile pe care oamenii le fac zi de zi. Mai mult de atât, în cadrul creștinismului, pentru că îl are în centru pe Dumnezeu, se are în vedere că alegerile noastre zilnice, să fie făcute în cadrul voii Lui și doar pentru slava lui Dumnezeu!! Astfel, în acest proiect, tocmai acest lucru vom analiza: cum să luăm deciziile corecte în viața cotidiană, pe ce ne bazăm când luăm aceste decizii, care e standardul după care ne ghidăm, pentru ce luăm deciziile pe care le luăm și vom studia și câteva metode de a lua decizii. Înainte de a începe, clarificăm de aici că, ca și creștini, noi luăm deciziile pe care le luăm pentru ca Dumnezeul nostru să fie slăvit și noi luăm doar acele decizii care sunt conform voii lui Dumnezeu, iar nu împotriva Lui.

Totuși, înainte de a discuta problema alegerilor fiable, consider că trebuie evidențiat faptul dacă noi, ca și persoane supuse lui Dumnezeu, trebuie să facem alegeri sau/și putem face alegeri?! Privitor la acest lucru este veșnica dispută dintre Arminius, Calvin și urmașii lor. Punctul de vedere prin care se susține faptul că noi nu putem să facem alegeri – predestinarea – cu problemele ei, susținută de Calvin, și punctul de vedere ce susține faptul că noi trebuie și putem face alegeri – liberul arbitru – susținut de Arminius, influențat de umanism probabil, teorie practicată până atunci, dar stârnită la nivel de sistem teologic, ca reacție împotriva lui Calvin.

Interesant e faptul că în teorie spunea Calvin că „suveranitatea divină nu viciază responsabilitatea umană. Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu rațiune și cu voință, fapt pentru care oamenii sunt trași la răspundere pentru deciziile lor…”[1] Problema e că nu se oprește aici ci spune în același timp, pentru a-și susține teoria că, „pe de altă parte, responsabilitatea omului nu anulează suveranitatea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu așteaptă pur și simplu să vadă ce va decide omul înainte ca El să acționeze; mai degrabă Dumnezeu supune deciziile oamenilor pentru a-și împlini scopul.”[2] Consider că aici Calvin nu are argumente și apelează la o simplă încurcare de lucruri pentru a nu mai fi nevoie de o explicație[3]. În schimb, cu a doua parte putem fi de acord, pentru că e corectă! Dumnezeu nu stă și așteaptă să vadă ce va alege omul, El știe aprioric alegerile noastre! În plus, citatul lui Enns continuuă spunând așa: „… cu alte cuvinte Dumnezeu nu este condus de nici o circumstanță în afara Lui, ci doar de buna lui plăcere.” Enns citează pe A. Mitchell Hunter cu cartea, The teaching of Calvin; acum, nu știu dacă ideea în sine îi aparține lui Calvin sau Hunter, dar oricui ar aparține acest lucru sugerează un hedonism egocentrist de formă divină, ceea ce lasă de dorit.

În plus, un lucru interesant ce mi-a atras atenția în timp ce îl citeam pe Augustin e tocmai o aparentă formă practică de calvinism în privința deciziilor: „În înțelepciunea planului Tău, îți băteai joc de hotărârile noastre și le pregăteai pe ale Tale…”[4] Ce e interesant la Augustin este că el nu neagă în nici un fel capacitatea și putința omului de a lua decizii, doar că ideea lui e că Dumnezeu poate schimba acele decizii, ceea ce este corect și chiar biblic și nu include neapărat predestinarea: „Domnul răstoarnă sfaturile Neamurilor, zădărnicește planurile popoarelor.” (Ps 33:10).

Concluziv, calviniștii, cu privire la alegerile omenești, spun că există o antinomie, adică o contradicție aparentă între învățătura biblică despre suveranitatea lui Dumnezeu și responsabilitatea umană și trăiesc cu această antinomie ca și cu un paradox divin.[5] După cum spuneam anterior într-o notă, e simplu să arunci în coșul misterelor anumite lucruri…

În schimb, poziția arminiană clarifică puțin lucrurile… „[...] omul ca agent liber și responsabil. Căderea nu a șters chipul lui Dumnezeu întipărit în om, nici nu a distrus vreuna din capacitățile ființei sale. Nu i-a distrus capacitatea de a gândi care aparține intelectului, nici capacitatea afectivă, care ține de sentimente. Nu i-a distrus nici puterea de decizie care aparține voinței.”[6]

Și închei această discuție introductivă spunând că dacă omul nu ar avea libertatea voinței, puterea de a lua singur decizii, înseamnă că Dumnezeu l-a obligat pe Adam să păcătuiască, (ceea ce l-ar face și autorul păcatului),  doar pentru ca ulterior să-și arate slava prin planul de mântuire al omului, plan de care e posibil să nu fi fost nevoie dacă nu intervenea Dumnezeu la decizia omului. Ori, acest lucru e contrar tuturor învățăturilor creștine și de aceea nu poate fi acceptat!

I. Călăuzirea în Sfânta Scriptură:

-          Călăuzirea angelică:

Una din metodele folosite în Scriptură este cel angelic. Astfel, poporul, sau chiar specific o persoană, sau o familie primea instrucțiuni clare cu privire la voia lui Dumnezeu. De exemplu: familia lui Manoah și însuși Samson ulterior, iar alt exemplu, norul călăuzitor și stâlpul de foc, despre care Scriptura spune că era un înger cel ce îi călăuzea.

-          Urim și Tumim

Una din metodele ce ridică unele probleme, dar era folosită în Israel și a fost folosită pe tot timpul existenței Templului, era călăuzirea prin Urim și Tumim. Cu privire la aceasta, se cunoaște foarte puțin existând doar 7 pasaje ce vorbesc specific de acest lucru. Oricum, sistematizând, dr. Silviu Tatu oferă câteva posibile interpretări cu privire la Urim și Tumim. Astfel, el spune că erau parte a îmbrăcăminții marelui preot care avea efodul, pe deasupra lui pieptarul judecății ce era din aur pur și care avea 12 pietre prețioase pe el. Pe lângă aceste pietre, probabil într-un buzunar din spatele pieptarului exista un săculeț cu cele două pietre speciale, identice, diferite prin culoare sau o anume gravură. Erau folosite ocazional pentru aflarea voii Domnului prin extragerea uneia din pietre.[7]

-          Tragerea la sorți

Asemănător cu metoda Urim și Tumim, exista practica tragerii la sorț. Aceasta este susținută de textul biblic, astfel că nu poate fi contestată: Prov 16;33: „ Se aruncă sorțul în poala hainei, dar orice hotărâre vine de la Domnul.”[8]Cu privire la aceasta, tot Tatu spune că deși există mai multe variante, se preferă cea în care sorții erau agitați într-un recipient până când unul ieșea afară. Ritualul era repetat de trei ori, pentru a exista certitudine, iar răspunsul predominant era cel final. Mai mult, Tatu chiar îl citează pe Kitz care cita la rândul lui din oracolele hitite KIN, spunând așa: „De două ori pentru judecată, a treia oară pentru decizie…”[9]

-          Divinația

Divinația era unul din procedeele de sorginte păgână ce au fost ulterior introduse chiar și în Israel. Cele mai practicate procedee divinatorii erau extispicina și hepatoscopia; adică cercetarea viscerelor unui animal prin separarea stânga – dreapta, respectiv cercetarea ficatului. Problema cea mai mare a divinației e probabil aceea că de cele mai multe ori, răspunsul era favorabil, negăsindu-se în interiorul animalului defecte sau ceva nenatural.[10] Tatu prezintă câteva argumente ce demonstrează folosirea divinației în VT, ca de exemplu: primul sacrificiu a lui Abel trebuie să fi posedat o funcție mantică, pentru că altfel nu ar fi știut imediat răspunsul lui Dumnezeu. Mai mult, consider chiar un argument convingător, este faptul că tot timpul, la jertfele animale, prapurul ficatului era clasificat ca făcând parte din viscerele speciale pentru Domnul, iar asta prezintă o mare asemănare cu extispicina și hepatoscopia.[11] Un alt argument ar putea fi Isaia 2;6 (NTR): „…ei sunt plini de obiceiurile răsăritului și practică divinația ca filistenii…” Aici, traducerea NTR clarifică VDC-ul fiind mai specific decât simpla traducere prin vrăjitorie a VDC-ului.

-          Călăuzirea prin porfeții/vedenii/visuri

O altă metodă era aceea mai specială a mesajului cu dimensiune profetică. Unu din exemple, ar putea fi probabil cel din Fapte 18:1-18, unde Pavel este îndrumat într-o vedenie să-și continue propovăduirea chiar dacă va avea de suferit, pentru că aceasta vroia Domnul, avea de mântuit mult popor de acolo.

-          Călăuzirea prin semne

Cu privire la acest lucru, discuția va fi în paralel: și istoric și practic. Personal, am ceva îndoieli cu privire la etica semnelor. De exemplu Isaia 7:10-14a – textul prezintă o împrejurare în care Dumnezeu poruncește ca poporul să pună un semn, dar asta nu ar însemna decât cel mult că o călăuzire prin semne ar fi corectă doar la porunca Domnului! Mai mult, cererea de semne e o dovadă a necredinței ceea ce nu e deloc lăudabil – ex: Ghedeon (Jud 18). În plus, Christos critică neamul ticălos care mereu cere un semn de la Dumnezeu (Mt 12:38-41).

Cu privire la etica semnelor, Waltke are exact aceași părere spunând așa: „Faptul că cineva se bazează pe semne speciale din partea lui Dumnezeu este o dovadă a imaturității sale – omul acela nu poate crede adevărul așa cum îi este prezentat, ci trebuie să primească un semn special, miraculos, ca simbol al autorității lui Dumnezeu.”[12]

-          Prin Christos

Ultima metodă de călăuzire scripturală este aceea directă prin Christos, adică prin gura Lui sau prin poruncile Lui. În același timp a fost și cea mai ușoară metodă: când ucenicii nu știau ce să facă îl întrebau direct pe Christos. Oricum această metodă se clasifică la revelația specială și nu mai e aplicabilă azi.

II. Câteva puncte de vedere cu privire la călăuzire

Wayne Grudem nu vorbește de sisteme prin care poți afla voia lui Dumnezeu și când spune despre asta el vorbește simplu despre călăuzirea supranaturală a Duhului întâlnită peste tot în VT.[13] El mai evidențiază niște texte care nu pot fi puse la îndoială: Gal 5:18, Fapte 15;28, Fapte 16:6-7, Fapte 20:22-23, Fapte 13:2,  Fapte 20;28, 1 Cor 14:29-33; toate aceste texte vorbesc specific de o călăuzire supranaturală a apostolilor de către Duhul Sfânt. Astfel, Grudem nu oferă o clasificare clară cu privire la aceasta, cum se va observa că fac toți ceilalți ce vor urma. Grudem rămâne simplu la călăuzirea supranaturală prin Duhul. Oricum, această teorie e parțială, sau cel puțin în teologia lui sistematică e tratată parțial, amintind doar acest lucru la o intersecție cu un alt subiect. În plus, el nu face referire că aceasta ar fi singura modalitate de aflare a voii lui Dumnezeu actuală. Ci, el vorbește de ce s-a întâmplat în Scriptură.

Jack Deere în cartea sa are un capitol întreg dedicat limbajului Duhului Sfant. El oferă și o clasificare:

1.   Dumnezeu vorbește prin Biblie:

Demonstrează importanța Bibliei în istoria convertirii lui Augustin – ruga Monicăi (mama lui) și convertirea lui supranaturală prin citirea Scripturii – în special Romani 13:13-14, pasaj indicat specific de o voce supranaturală. Mai mult, el spune clar: „Modul cel mai obișnuit prin care Duhul Sfânt îl revelează pe Isus și ne vorbește astăzi e prin Bibilie.”[14] În dimineața învierii pe drumul spre Emaus îl puteai vedea pe Isus cun alerga după ucenicii săi ce se retrăgeau din bătălie… ajungându-i, este nerecunoscut așa că începe să le tălmăcească Scripturile și le tâlcuiește, începând cu Moise și cu toți profeții, toate tainele ce erau în Scripturi scrise despre El. Astfel, cea mai măreață predică ce a durat probabil câteva ore, a fost spusă în fața a doar doi oameni. Astfel, ceea ce ne spune această experiență este că modul primordial în care noi putem să-L cunoaștem este prin Scripturi! De aceea Christos nu li s-a revelat de prima dată și de aceea i-a condus la Scripturi![15]

1. 2. Dumnezeu vorbește prin experiență (adică prin evenimente și împrejurări)

Aici, el dă ilustrația cu bărbatul ce avea certitudinea că Dumnezeu îl va scăpa și atunci când Dumnezeu îi oferă mijloace naturale de scăpare (o mașină de teren și o barcă) el le respinge, ajungând să moară.

1. a. Duhul ne vorbește prin încercări:

Profeții VT care profețeau tot felul de calamități, iar prin ele se transmitea mesajul lui Dumnezeu: de ex.: veneau lăcustele peste țară, iar aceasta reprezenta judecata apocaliptică  printr-o armată în zilele de pe urmă (Ioel 2;1);

1. b. Duhul ne vorbește prin evenimente obișnuite:

Ex.: Saul se prinde de haina lui Samuel și o rupe: Samuel îi dă interpretare duhovnicească acestui lucru și îi spune că la fel cum a rupt Saul un petic din haină, la fel Dumnezeu a rupt împărăția de la el. (1 Samuel 15;27-28);

1. 3. Dumnezeu vorbește prin mijloace supranaturale:

1. Voce audibilă

Rostirea de către Dumnezeu cu vocea Lui a celor 10 porunci (Exod 20). Dumnezeu vorbește cu Moise gură către gură; (Exod 20;22, 33;11).

Deere mai adaugă faptul că în NT, vocea audibilă e însuși Christos!

- VOCEA AUDIBILĂ DOAR PENTRU TINE!

El oferă aici un exemplu: chemarea lui Samuel printr-o voce supranaturală pe care preotul Eli nu a auzit-o! (1 Samuel 3). Aici aș mai adăuga eu un al doilea exemplu: convertirea lui Saul: (Fapte 22;9 – prezintă un glas auzit doar de el), (Fapte 26;14 – o altă relatare spune puțin mai vag: „EU am auzit un glas…”).

- VOCEA AUDIBILĂ INTERNĂ

1. 4. Dumnezeu vorbește prin mijloace naturale:

1. visuri, viziuni și răpiri sufletești;
2. impresii;
3. mesagerii umani;

Jerry Sittser O altă clasificare este oferită de autor în cartea lui, Voia lui Dumnezeu ca mod de viață, spune un lucru important și anume, „Mijlocul cel mai evident pe care-l folosește Dumnezeu pentru a comunica cu noi este Scriptura…”[16]

Mai jos e clasificarea lui Sittser ce nu e prea concretă nici în carte:

A. Vocea Lui Dumnezeu

1. Scriptura;
2. Calamități (evenimente extraordinare);
3. Vorbirea directă;
4. Vorbirea indirectă – valabilă pentru cei mai mulți;
5. Intuiția;
6. Profeți, clarvăzători, visuri, viziuni;
7. Experiență (evenimente anterioare similare):

B. Scopul lui Dumnezeu

Atunci când facem alegeri trebuie să avem în vedere pe lângă vocea lui Dumnezeu și scopul Lui pentru noi; iar după cum spunea Ignațiu de Loyola ar trebui să avem în vedere preamărirea lui Dumnezeu și mântuirea sufletului nostru.[17]

C. Alege și crede;

Bruce K. Waltke ar putea fi probabil cel care dezvoltă cel mai bine acest subiect, totuși datorită imensitații de informații cuprinse în cartea lui am ales să precizez doar două lucruri cu privire la părerea lui. Probabil cea mai bună opțiune ar fi citirea integrală a cărții lui,  În căutarea voii lui Dumnezeu, iar nu doar un simplu rezumat!

Waltke vorbește într-un loc despre sensul sintagmei „a afla voia lui Dumnezeu”. Privitor la contextul păgân el explică cum că, ar însemna a intra în mintea divinității pentru a afla hotărârea Sa. Astfel s-a ajuns la practicarea ghicirii sau/și divinației.

Un alt lucru despre care spune și îmi place cum gândește, e atunci când spune că toate ritualurile de aflare a voii lui Dumnezeu pe care mulți creștini din zilele noastre le fac sunt greșite, pentru că exact același lucru făceau și păgânii prin divinație și tocmai pentru asta s-a jertfit Christos: să ne elibereze de aceste lanțuri, de această purtare păgână.[18]

Nelu Brie spune în felul următor cu privire la cum să cunoaștem voia lui Dumnezeu:

1. vezi ce spune Biblia despre problema ta;
2. roagă-te ca să fii călăuzit; meditează în rugăciune;
3. ascultă vocea lăuntrică a Duhului Sfânt;
4. caută sfat de la oamenii lui Dumnezeu responsabili;
5. consideră cu atenție circumstanțele în care te afli;
6. verifică totul pe baza Prov 3:5-6;
7. crede că Domnul te călăuzește;
8. ia o decizie inteligentă și acționează într-un mod potrivit;
9. pacea interioară va confirma decizia ta dacă este corectă sau nu. Deci nu te grăbi în împlinirea hotărârilor ce le-ai luat. Noaptea-i sfetnic bun, dar dacă mai pui și o zi alături e și mai bine.

III. Cum poți afla voia lui Dumnezeu (Ionuț Epure)

Am încercat în această clasificare mai mult decât doar o sistematizare a celor ce au fost până acum; am încercat o clasificare exhaustivă pe cât posibil, simplă, ușor de reținut și mult mai mult de atât, care să îmi reprezinte punctul de vedere. Consider că aceasta este ordinea corectă a metodelor de călăuzire.

A. Sfânta Scriptură

Pornind de la textul în sine, Scriptura se auto-împuternicește prin textul din 2 timotei 3:16-17: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.” Ceea ce ne zice textul e tocmai prezentarea a câtorva oficii ale Scripturii și anume de a învăța, de a mustra, de a îndrepta. Ultimul oficiu e cel mai important pentru noi: Scriptura este cea care poate călăuzi, poate îndrepta pe calea lui Dumnezeu și în cadrul voii lui Dumnezeu.

Deere spune așa cu privire la Scriptură: „Unii ajung ușor să creadă că nu mai este nevoie de Cuvântul scris al lui Dumnezeu atunci când există visuri, cuvinte profetice și o voce audibilă.”[19] Ceea ce e fals… Deere continuuă spunând: „Însă în cazul lui Augustin, vocea a avut menirea de a-l conduce la un text din Scriptură…”[20] Astfel consider eu, prima și cea mai importantă modalitate de călăuzire în luarea deciziilor după voia lui Dumnezeu este Sfânta Scriptură!

Prin faptul că noi folosim Biblia pentru a găsi răspuns, tindem de multe ori să cădem în utilizarea greșită a Bibliei. Astfel se ajung la exagerări ale unor oameni care de fapt nu știu să studieze Scriptura și nici nu o fac și doar atunci când au nevoie de un răspuns apelează la Scriptură deschizând-o la întâmplare… și uite așa facem din Scriptură, „cărțile noastre de tarot penticostal”… Călăuzirea prin Scriptură vine doar în urma unui studiu serios și perseverent al ei; un om familiarizat cu Scriptura va înțelege ce îi vorbește Dumnezeu! Cum te poți aștepta, tu care nu citești Scriptura decât înainte să te culci ca să dormi împăcat și o citești pe jumătate adormit, tu care citești Scriptura doar pe videoproiectorul de la biserică, tu care citești Scriptura doar ca pe o carte de povești, cum ai putea să ai pretenția să îl înțelegi pe Dumnezeu dacă tu nici măcar nu-i cunoști vocea?!

Privitor la acest lucru, Waltke spune așa: „Dumnezeu nu este un djinn fermecat. A folosi cutiuța cu promisiuni, a deschide la întâmplare Biblia și a alege un anume verset sau a miza pe primul gând care îți vine în minte după o rugăciune scurtă sunt forme de ghicire creștină, care nu au nici un suport.”[21] și tot el amintește Deut. 18:10, verset care interzice ghicitul.

1. B. Condiția slavei lui Dumnezeu

Al doilea criteriu pentru aflarea voii lui Dumnezeu este condiția glorificării lui Dumnezeu. Acest lucru este susținut și de Ignațiu de Loyola citat anterior în lucrarea lui Sittser, doar că Ignațiu nu rămâne doar la preamărire, ci mai adaugă.

Atunci când Scriptura nu crezi că îți oferă un răspuns îndeajuns de bun, de clar, sau de specific pentru problema ta, ia toate deciziile pe care le-ai putea lua și pune-le pe cântarul slavei lui Dumnezeu. Din start, cele care nu aduc slavă Lui trebuie excluse. Acest lucru trebuie făcut datorită 1 Corinteni 10:31 care spune așa: „Deci fie că mâncați, fie că beți, să faceți totul pentru slava lui Dumnezeu.” Ori noi, ca niște slujitori responsabili și care vrem  să-L glorificăm cât mai mult pe Dumnezeu, se presupune că vom face acea alegere care ridică cât mai multă slavă pentru Dumnezeu. Acest lucru este cel mai recomandat!

C. Voința noastră

Al treilea criteriu consider că este voința noastră, cu referire la instinctul nostru, adică ce am vrea noi. De ce spun lucrul acesta? Nu pare puțin cam umanist?! Nu! Dacă  ești al Lui, probabil că dorința ta va fi cea corectă, influențată de însuși Dumnezeu și fără interferențe demonice. Și chiar de nu ar fi așa, probabil că aceste interferențe nu ar trece de celelalte probe!

Plus că pretindem botezul cu Duhul Sfânt și trăirea după îndemnurile Duhului, pentru că altfel am trăi după îndemnurile firii (Romani 8:5-8) pentru că cele două se exclud una pe alta și sunt potrivnice; astfel, dacă trăim după îndemnurile Duhului, vom face alegerile corecte chiar potrivit voinței noastre!

În plus, Sittser când vorbește despre intuiție spune despre Ignațiu de Loyola care zicea la un moment dat despre alegerile potrivite; el spunea că uneori Dumnezeu ne orientează pur și simplu pentru a face un anume lucru specific, spre a acționa într-un anumit mod. Însă, Ignațiu credea despre asta, ca Dumnezeu să ne călăuzească într-un mod atât de direct, este excepția și nicidecum regula, pentru că Dumnezeu ne călăuzește de cele mai multe ori prin mijloace obișnuite.[22]

D. Evenimente / părerea altora

Un al patrulea criteriu ar fi cel al evenimentelor din jurul nostru. Aici se încadrează și călăuzirea prin spusele unor cunoscuți, adică părerile altora despre un anumit lucru. Trebuie să recunoaștem că suntem influențați de evenimentele ce apar în viața noastră pentru că până la urma urmelor, tocmai aceste evenimente ne pun în postura luării unor decizii. Mai mult de atât, trebuie să recunoaștem că Dumnezeu este în controlul evenimentelor ce se precipită în viața noastră. Astfel putem vorbi aplicativ despre ușile deschise și ușile închise. Chiar dacă nu știi ce hotărâre să iei, uneori Dumnezeu te călăuzeste atât de specific, și o poate face, încât să nu mai ai altă opțiune decât voia lui Dumnezeu. De multe ori, trebuie să recunoaștem, Dumnezeu ne-a închis anumite uși pentru ca să ne dăm seama ulterior că nu se aflau în voia Lui și de aceea le-a și închis și tot noi suntem acei revoltați că nu avem de unde alege în această situație… pe când Dumnezeu nu face altceva decât să ne îndrume spre binele pe care suntem prea orbi pentru a-l vedea.

Tot aici putem vorbi și despre călăuzirea prin predică referitor la evenimente și la părerile altora. Consider că predicarea și predicatorul au dimensiuni profetice, de aceea atunci când ești la biserică, dă cinstea cuvenită vocii lui Dumnezeu pentru tine; crede că ceea ce spune predicatorul este inspirat de Dumnezeu și vei afla răspunsuri, vei descoperi mai clar care este voia lui Dumnezeu pentru tine! Avantajul este acela că un predicator nu e subiectiv în a vorbi de bine, ci el nu-ți cunoaște problema și va vorbi la obiect, exact cum e voia Domnului și nu cu multă grijă ca nu cumva să te rănească sau să te supere. Oricum, se poate apela și la cererea părerii altora, dar aceștia trebuie să fie oameni spirituali, prin care să fii sigur că Dumnezeu, și nu altceva sau altcineva î-ți vorbește!

1. E. Mesaje specifice supranaturale

O ultimă metodă de aflare a voii lui Dumnezeu este aceea a mijloacelor supranaturale. Consider că această metodă e una a „celor mai slabi”, care nu sunt în stare să descopere voia lui Dumnezeu cu principiile de până acum. Se aplică acelor ce nu disting voia lui Dumnezeu, acelor ce nu pot (adică nu-i ajută mintea), sau a celor ce nu vor să afle voia lui Dumnezeu și altfel (ceea ce e grav!).

Această metodă este într-o anumită măsură o formă de utilitarism și de ghicire: mergem la profet doar când avem nevoie, suntem în contextul alegerii și nu știm ce să facem și mergem să aflăm supranatural voia lui Dumnezeu, exact cum am merge la o vrăjitoare: același rezultat: afli viitorul.

Oricum, nu se poate și nici nu se urmărește excluderea acestei forme, pentru că este actuală, iar Dumnezeu dacă vrea poate vorbi oricând și oricui, prin intermediul darurilor spirituale oferite prin umplerea cu Duhul Sfânt. Astfel, Dumnezeu dacă vrea, poate să î-ți vorbească într-un mod supranatural chiar înainte să ai nevoie de acel răspuns, iar atunci când se ivește situația tu să știi ce alegere să faci, aprioric. Ținând cont de numărul tot mai mare a profețiilor false, a vedeniilor închipuite și a visurilor înțelese și interpretate greșit, consider că toate celelalte căi trebuie să confirme voia revelată supranatural a lui Dumnezeu. Atunci e corectă 100%!

Oricum trebuie DE REȚINUT faptul că pentru a fi sigur de ceva anume că e voia lui Dumnezeu cu adevărat, nici una din cele de mai înainte nu ar trebui să se contrazică! Totuși, pentru că uneori există contraziceri între aceste principii, consider că trebuie să luăm decizia care împlinește cele mai multe din principii, iar ca autoritate ultimă și principală să fie Scriptura, datorită infailibilității ei.

IV. Ultima problemă: când Dumnezeu tace…

Uneori, e un lucru interesant pe de o parte și ciudat pe de alta: când vii înaintea lui Dumnezeu și îi ceri călăuzire, Dumnezeu tace! De ce?

Sittser dăruiește un posibil răspuns zicând așa în contextul acesta: „<Prea bine, poți fi contabil sau profesor, te poți muta în Orlando sau poți rămâne în Chicago, te poți căsători cu X sau poți rămâne burlac. Nu contează prea mult pentru Mine. Te voi binecuvânta indiferent ce vei alege.>”[23] doar că nu se rezumă la atât ci mai adaugă un lucru ce ne învinovățește și de care suntem vinovați: „Sau tăcerea Lui s-ar putea, de asemenea, să însemne că El are să ne spună ceva mult mai important, dar noi nu suntem dispuși să ascultăm.”[24]

Fie ca tot timpul urechile noastre să fie deschise, să ascultăm și să împlinim voia lui Dumnezeu! Și închei, readucând aminte că Scriptura trebuie să fie pe locul 1, printr-un citat al lui Sittser: „Scriptura ar trebui să fie întotdeauna sfetnicul care să ne ajute să pricepem ce ne spune Dumnezeu, indiferent de modul în care El alege să ne vorbească. Odată ce stabilim granițele biblice, suntem gata să ne deschidem față de diversele căi pe care le-ar putea folosi Dumnezeu pentru a ne atrage atenția.”[25]

Bibliografie:

1. Augustin, Sf., Confesiuni, Nemira, București, 2009;

2. Deere, Jack, Surprins de vocea lui Dumnezeu, Succed publishing, Medgidia, 2009;

3. Enns, Paul, Manual teologic, Casa Cărții, Oradea, 2005;

4. Grudem, Wayne, Teologie sistematică, Făclia, Oradea, 2004;

5. Sittser, Jerry, Voia lui Dumnezeu ca mod de viață, Kerigma, Oradea, 2007;

6. Tatu, Silviu, Profetismul israelit în documentele biblice: între fals și autentic, Casa Cărții, Oradea, 2008;

7. Waltke, Bruce K., În căutarea voii lui Dumnezeu, Pelegrinul, Cluj-Napoca, 2009.

---

[1] Paul Enns, Manual teologic, Casa Cărții, Oradea, 2005, p 483;

[2] Idem;

[3] În paralel, cam la fel procedează și frații ortodocși atunci când nu au argumente și nu pot spune despre un lucru ceva clar, îl introduc la categoria mistic. Problema nu e neapărat că sunt introduse în misticism, pentru că, recunoaștem, există mistere, ci problema e ușurința cu care se tratează aceste lucruri și aruncarea lor simplă în „coșul mistic” pentru ca să nu mai fie nevoie să ne batem capul cu ele.

[4] Sf. Augustin, Confesiuni, Nemira, București, 2009, p 201;

[5] Paul Enns, op. cit., p 488;

[6] Paul Enns, op.cit., p 499, citându-l pe Wiley, Christian Theology, 2:353;

[7] Silviu Tatu, Profetismul israelit în documentele biblice: între fals și autentic, Casa Cărții, Oradea, 2008, p 101-105;

[8] Nu vorbesc aici neapărat din punct de vedere aplicativ, ci din punctul de vedere a practicii Scripturale;

[9] Silviu Tatu, op. cit., p 101-103;

[10] Ibidem, p 94-98;

[11] Silviu Tatu, op. cit., p 99-100;

[12] Bruce K. Waltke, În căutarea voii lui Dumnezeu, Pelegrinul, Cluj-Napoca, 2009, p 20;

[13] Wayne Grudem, Teologie sistematică, Făclia, Oradea, 2004, p 674-675;

[14] Dr. Jack Deere, Surprins de vocea lui Dumnezeu, Succed publishing, Medgidia, 2009, p 98;

[15] Ibidem, p 99;

[16] Jerry Sittser, Voia lui Dumnezeu ca mod de viață, Kerigma, Oradea, 2007, p 93;

[17] Jerry Sittser, op.cit., p 96;

[18] Bruce K. Waltke, op.cit., p 18-19;

[19] Dr. Jack Deere, op.cit., p 97;

[20]Idem;

[21] Bruce K. Waltke, op.cit., p 19-20;

[22] Jerry Sittser, op.cit., p 96;

[23] Jerry Sittser, op.cit., p 95;

[24] Idem;

[25] Jerry Sittser, op. cit., p 93-94;