Învățătura biblică despre Antihrist
Învățătura biblică despre Antihrist
Îndrumător: Lector univ. drd. Eugen Jugaru
Student: Ionuț Epure, anul IV, cand. B.Th.
București, 2011
Gândirea populară și diferitele filosofii de natură religioasă au dezvoltat atât de mult imaginea Antihristului încât s-a ajuns mai mult la teorii imaginare ce nu au absolut nici o legătură cu gândirea biblică privitoare la Antihrist. Din aceste motive, consider că este un lucru imperios necesar să se revină asupra acestor teorii, să fie verificate și dacă nu sunt biblice, să fie excluse. Doar în acest fel, vom fi cu adevărat informați cu privire la Antihrist, venirea lui, cum arată, cine e, etc. Bazându-ne doar pe ce cunoaștem din Scripturi vom putea să cunoaștem adevărul și să înlăturăm din mințile enoriașilor această teamă puerilă ce îi face să creadă că nu știu care lider al lumii e Antihristul și că semnul lui e în noile pașapoarte sau în nu știu ce noi invenții tehnologice.
Definiții ale Antihristului:
- ANTIHRÍST, antihriști, s. m. (În creștinism) Nume dat principiului răului, lui Satana și ereticilor; p. ext om nelegiuit, pervers, vicios.[2][2]
- ANTIHRÍST ~ști m. 1) Antipodul lui Iisus Hristos, care, după scriptură, va veni pe pământ înainte de sfârșitul lumii. 2) fig. Om rău.[3][3]
- Antihrist: „cel care este împotriva lui Hristos, împotriva Fiului lui Dumnezeu întrupat ca Dumnezeu și Om și ca Mijlocitor la Tatăl.”[4][4] Chiar dacă inițial Dr. Ioan Mircea prezintă exclusiv perspectiva biblică cu privire la Antihrist, ulterior în final va introduce o interpretare: Și anume că „antihristul ultim în care v-a locui satana este fiara apocaliptică și prorocul mincinos.”[5][5]
Soloviov spune că Antihristul e un așa de bun falsor și impostor încât imitându-l atât de bine pe Mesia, ajunge să îi ia locul în templu (cf. 2 Tesaloniceni 2:4).
De aici pornește cu filosofia spunând că antihristul e exact o replică diabolică lui Hristos adică e și el născut din fecioară, ceea ce e până la urmă o încarnare a lui Satan însuși. Mai mult, un text apocrif atribuit lui Hippolyt spune că Antihristul „va înfăptui minuni, va vindeca leproși, va face paraliticii să meargă și va alunga demonii; (…) va învia morții, va alina văduvele, îi va ocroti pe orfani, își va arăta iubirea față de toate creaturile, va face pace între războinici.” Iar cel ce face nota, concluzionează spunând că e foarte greu ca să-ți închipui o replică mai bună pentru Hristos.[6][6] Totuși țin să precizez că textul citat mai devreme este greșit atribuit lui Hippolyt și chiar de ar fi al lui, este greșit din punct de vedere biblic și dogmatic pentru că spune că Antihristul va exorciza oameni, Hristos spunând că dacă„o împărăție este dezbinată împotriva ei înșiși, împărăția aceea nu poate dăinui”[7][7] și spune lucrul acest exact într-un context identic – când El e acuzat că scoate draci cu puterea lui Satan.
Despre antihrist se mai spune că este om, pentru ca să nu cădem într-un dualism metafizic, pentru că ar trebui cumva explicată răutatea lui desăvârșită și perseverența continuă în rău. Totuși, e evident că omul respectiv va fi posedat de un duh diabolic. De exemplu, pentru Adson de Montier-en-Der, acest spirit malefic îl va poseda încă din pântecele mamei lui. [8][8]
Soloviov însă, rămâne simplu la paralela dintre Hristos și Antihrist în care Antihristul nu e rodul dintre împreunarea lui Satan cu o fecioară, ci fiul unei curtezane ce nu mai știe cu cine l-a făcut, iar ulterior e înfiat de Satan, care îi spune formule de genul: „Tu ești unicul meu fiu, deoființă cu mine…”, „Primește duhul meu…”, etc, care fac referire la evenimente din viața lui Hristos și la crezul niceo-constantinopolian.[9]
Cât despre cine va fi Antihristul, e interesantă interpretarea preotului catolic Sloet, care spune cam așa în scurte cuvinte. Că Antihristul e de fapt puterea iudaică ce va reînvia la sfârșitul veacurilor, adică un rege iudeu. El își bazează interpretarea pe invitația lui Ioan de a calcula numărul fiarei, spunând că din numărul ei, care este dat, se poate afla numele ei. Și astfel, folosind corespondentele unor litere ebraice care dau suma de 666, se poate afla numele, iar numele Antihristului e conform lui Sloet, HA-MELEK – LE-IȘRA’EL, adică, regele Israelului.[10][10]
Părinții Bisericii
Părinții Bisericii spun și ei unele lucruri despre Antihrist. De exemplu, Sf. Efrem Sirul și Sf. Ioan Damaschin spun că e rodul unei împreunări nelegiuite și încă înainte de naștere, diavolul locuiește în el. Pentru o recunoaștere mai exactă, unii Părinți, ca de exemplu, Irineu, Ipolit, Ilarie, Ambrosie, Ieronim și Augustin spun că în mod sigur Antihristul va fi evreu după neam din spița lui Dan.[11][11] Argumentele biblice care susțin această teorie sunt acestea trei:
- când Iacov prorocește despre viitorul fiilor lui el îl descrie pe Dan într-un mod ce ar semăna cu Antihristul: „Dan va fi un șarpe pe drum, o năpârcă pe cărare…” (Genesa 49;17);
- prorocia lui Ieremia: „Sforăitul cailor se aude dinspre Dan și de șuieratul nechezatului lor se cutremură toată țara; vin, mănâncă țara și ce cuprinde ea, cetatea și pe cei ce o locuiesc.” ( Ieremia 8;16);
- în Apocalipsa, când se enumeră rămășițele Israelului pecetluite de Înger pentru mântuire, adică cei 144000, seminția lui Dan lipsește cu desăvârșire. (Apoc 7;4-8).[12][12]
Antihristul scriptural
“Antihrist” este traducerea cuvântului grec NT ἀντίχριστος. Este format din două rădăcini, αντί + Χριστός (anti + Hristos). “Αντί” poate însemna doar “contra” și “împotriva a”, dar și “în locul a”, “Χριστός”, tradus prin “Hristos”, este varianta grecească pentru evreiescul “Mesia” care înseamnă “uns”, și se referă la Isus din Nazaret.
În înțelegerea Scripturilor există multe interpretări ale unor texte cu tentă eshatologică care vorbesc despre tot felul de fiare, cărora li se dă valențe de Antihrist. Astfel, consider că este bine să luăm pentru început acele pasaje despre care doar se presupune că se vorbește despre Antihrist, pe care le vom explica în scurte cuvinte, iar ulterior vom lua pentru dezvatere strict pasajele unde se vorbește despre Antihrist, folosindu-se numele acestuia.
Mai jos redau primele pasaje despre care am spus, dar fac specificarea clară că în ele nu este vorba neapărat de Antihrist! Doar datorită tradiției interpretării a Bisericii și datorită conexiunilor din texte se presupune că se vorbește despre Antihrist, chiar dacă numele său nu e pronunțat absolut niciodată:
2 Tesaloniceni 2;1-10 – În acest pasaj, omul fărădelegii e identificat cu Antihristul, ultimul și cel mai rău din seria din 1 ioan 2;18, iar alteori cu fiara din Apocalipsa 13. Țin să precizez faptul că acest pasaj e unul dintre cele mai convingătoare pe lângă cel din Apocalipsa cum că aici e vorba despre Antihrist. Totuși interpretarea acestui pasaj e strâns legată ce interpretarea pasajului apocaliptic, iar dacă n-ar fi existat vreunul din ele, chiar nu știu care ar fi ajuns să fie interpretarea celuilalt.
Ceea ce îl arată cel mai concret pe „potrivnicul”, „omul fărădelegii” că e Antihristul e faptul că acesta va intra în Templul lui Dumnezeu și îi va lua locul, dându-se el drept Dumnezeu. Și până la urmă aceasta e definiția antihristului – acela ce se ridică împotriva lui Dumnezeu. Ulterior se mai spune despre el că se va ridica prin puterea Satanei și că va fi însoțit de minuni și semne miraculoase. Această imagine e identică cu cea prezentată în Apocalipsa. Rămân aici cu interpretările susținând ce spunea John Stott cu privire la acest pasaj:
„Istoria Bisericii este marcată de numeroase încercări arogante și neglijente de a identifica în textul lui Pavel o referire la vreo personalitate sau vreun eveniment contemporan. Lucrurile acestea ar trebui să ne slujească drept lecție să fim mai precauți decât cei dinaintea noastră și mai puțin siguri pe noi înșine decât ei.”[13][13]
Apocalipsa 13 – Prima fiară se presupune a fi Antihristul – fiara cu 10 coarne și 7 capete ce semăna cu un leopard; cu labe de urs și gură de leu.
Apocalipsa 17 – fiara pe care stătea femeia – Babilonul, curva cea mare. La fel ca în alte texte, fiara are 10 coarne și 7 capete.
Apocalipsa 20 – Antihristul e probabil reprezentat de fiara din versetul 10, prorocul mincinos fiind cea de-a doua fiară din Apocalipsa 13, iar diavolul este balaurul din Apocalipsa 13.
Cu privire la pasajele din Apocalipsa, Dicționarul Noului Testament coordonat de Reid, spune că Ioan leagă aici conceptul Antihristului de așteptarea întoarcerii lui Nero la Roma. Ulterior acest lucru e legat și numărul antihristului despre care vorbea Ioan. Tot Reid spune că chiar dacă de-a lungul secolelor au fost sugerate multe nume ce dezleagă enigma lui Ioan și care fac în total 666, în ultimii ani s-a convenit că numele Antihristului la care Ioan se gândea, era Nero Cezar în ebraică.[14][14]
Daniel 7 – este un alt pasaj ce este asociat cu istoria Antihristului – fiara a făcut război cu sfinții și i-a biruit și rostea vorbe de hulă împotriva Celui Preaînalt; fiara de aici e și ea comparată cu Antihristul. Ca și fiarele din alte texte despre care presupunem că e vorba de Antihrist, tot 10 coarne are.
Vom trece acum la pasajele care vorbesc strict despre Antihrist prin folosirea termenului. Uimitor chiar, aceste pasaje sunt extrem de puține în comparație cu vasta filosofie, dezbaterea nesfârșită și interminabilele interpretări cu privire la eshaton și antihrist. Aceste pasaje sunt redate de un singur autor: Ioan. El folosește termenul de 5 ori în prima și a doua epistolă a sa, în 4 versete. Folosește termenul aici de 4 ori la singular iar la plural odată. Mai jos redau versetele așa cum apar ele în traducerea Cornilescu:
1 Ioan 2:18: „Copilașilor, este ceasul cel de pe urmă. Și după cum ați auzit că are să vină anticrist, să știți că acum s-au ridicat mulți anticriști: prin aceasta cunoaștem că este ceasul de pe urmă.”
În primul rând acesta pasaj face conexiunea dintre ceasul de pe urmă, adică eshatonul și venirea antihristului. În al doilea rând, pasajul revelează un lucru uimitor pentru filosofia actuală cu privire la antihrist: nu este / nu a fost doar unul singur, ci mai mulți, încă de pe vremea lui Ioan, fiind deja mai mulți anithriști. Heiko Krimmer observă bine spunând că aici Ioan când vorbește despre antihriști, vorbește despre învățătorii falși care erau tot mai mulți în Biserică pe vremea aceea.[15][15] Contextul pasajului ne lasă să înțelegem că despre acest lucru e vorba.
1 Ioan 2:22: „Cine este mincinosul, dacă nu cel care tăgăduiește că Isus este Hristosul? Acela este Antihristul, care tăgăduiește pe Tatăl și pe Fiul.”
Acest verset vorbește în paralel despre minicinos și antihrist cum că ar fi una și aceiași persoană – s-ar putea spune că este vorba despre o hendiadă aici între mincinos și antihrist și între cel ce tăgăduiește pe Tatăl și pe Fiul și cel ce tăgăduiește pe Isus ca fiind Hristos. Astfel am putea spune că cel ce nu mărturisește Sfânta Treime este un antihrist pentru că îl contestă pe Tatăl și Fiul. În plus, despre toate ereziile trinitariene din sec II-IV se pot spune că au fost niște mișcări antihristice și despre promotorii lor că au fost oarecum antihriști conform acestui verset.
1 Ioan 4:3: „și orice duh care nu mărturisește pe Isus, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, de a cărui venire ați auzit. El chiar este în lume acum.”
După cum spuneam și mai înainte despre ereziile antitrinitariene că sunt antihristice, Ioan clarifică acest lucru spunând că sunt conduse de un duh al lui Antihrist. Astfel, în paralel după cum Duhul lui Dumnezeu este împărțit între mulți credincioși și niciodată nu se termină și nu se împuținează, tot la fel duhul lui antihrist poate fi împărțit între mai mulți urmași ai lui antihrist, făcând posibilă astfel formarea acestor mișcări. În plus, Ioan spune din nou că Antihristul este deja în lume.
2 Ioan 1:7: „Căci în lume s-au răspândit mulți amăgitori, care nu mărturisesc că Isus Hristos vine în trup. Iată amăgitorul, iată Antihristul!”
Și în acest ultim verset ce vorbește specific despre termenul antihrist, se poate vorbi despre o hendiadă, acum între amăgitor și antihrist. Din nou, Ioan asociază profeții mincinoși care nu foloseau formula tradițională că „Isus Hristos a venit în trup” cu antihriștii și îi asociază pe gnostici care nu credeau că Hristos a avut trup tot cu antihriștii.
Concluzii:
Am ales ca în concluzia referatului să vorbesc în mod special despre ce spune Sfânta Scriptură despre antihrist și nu neapărat despre toate teroriile filosofice cu privire la el. Oricum, ce putem spune sigur cu privire la antihrist este că acele imagini cu diferiți încornorați despre care vorbeam în introducere nu au o bază biblică absolută. În plus, cele susținute de Soloviov, Hippolyt, etc cu privire la nașterea oarecum miraculoasă a antihristului e până la urmă, pură speculație filosofică. Mai probabilă pare interpretarea Părinților Bisericii cu privire la originea antihristului pentru că până la urmă, e bazată pe versete biblice. Astfel putem presupune că antihristul va fi iudeu, din seminția lui Dan.
Dacă ar fi să vorbim despre pasajele menționate (2 Tesaloniceni, Apocalipsa 13, 17, 20 și Daniel 7) ca despre niște pasaje ce dau informații specifice cu privire la antihrist, se pare că va exista un antihrist ultim, mai puternic decât cei anteriori, ce va fi chiar încornorat și cu mai multe capete.
În schimb, pasajele din 1 și 2 Ioan susțin câteva lucruri:
a. nu va exista/există un singur antihrist, ci vor fi / sunt mai mulți.
b. Toate mișcările antitrinitariene actuale cât și cele din sec II-IV, sunt și au fost mișcări eretice, mișcări însuflețite de duhul lui Antihrist.
c. Profeții și învățătorii mincinoși carer nu mărturiseau dumnezeirea și întruparea lui Hristos au fost și sunt antihriști.
Și închei cu un pasaj preluat de pe internet cu privire la cine e antihristul: „Anti-Hrist, astfel este oricine care se opune lui Hristos. Așa că termenul biblic „antihrist” poate fi simplu înțeles ca echivalentul a „necredincios”, sau „necreștin”. Astfel, Antihristul nu are coarne și ochi roșii strălucitori. Și antihristul nu este nici măcar vreun om super inteligent posedat de ceva demon. Mai degrabă, antihristul este probabil acea doamnă drăguță care trăiește vis-a-vis și care învață pe copiii vecinilor că Isus este doar un mit.
[2][2] DEX 98, ed a 2a;
[3][3] NODEX – Noul Dicționar al Limbii Române, 2002;
[4][4] Preot Dr. Ioan Mircea, Dicționar al Noului Testament A-Z, ed. IBMBOR, București, 1995, pag 34-35;
[5][5] Preot Dr. Ioan Mircea, op.cit., pag 34-35;
[6][6] Toader Paleologu (ed.), Antihristul, Polirom, Iași, 2000, pag 24;
[7][7] Marcu 3: 23-27
[8][8] Toader Paleologu (ed.), op.cit., pag 24;
[9][9] Ibidem, pag 25;
[10][10] Toader Paleologu (ed.), op.cit., pag 168-169;
[11][11] Ibidem, pag 159;
[12][12] Ibidem, pag 168-169;
[13][13] John R. W. Stott, 1-2 Tesaloniceni. Pregătirea pentru sosirea Regelui, Logos, Cluj-Napoca, 2006, pag 193;
[14][14] Daniel G: Reid (ed.), Dicționarul Noului Testament, Casa Cărții, Oradea, 2008, pag 39-40;
[15][15] Heiko Krimmer, Epistolele lui Ioan, Lumina lumii,Korntal, Germania, 1996, pag 60;
